marți, 13 decembrie 2011

Ce am învăţat?


Am învăţat că lumea se cucereşte cu zâmbete, nu cu arme. Am învăţat să pierd cu armele în mână, să nu-mi tocesc genunchii la înfrângeri, ci să mă-mping în ei să sar mai sus.
Am învăţat să nu zbor pentru că mi se vor topi aripile aproape de soare, să nu stau cu capul în nori deoarece s-ar putea să mi-l ud şi să nu-mi înfig rădăcinile prea adânc căci voi avea nevoie să le scot spre a avansa.
Am învăţat să nu mă uit în urmă decât pentru a mă asigura, să merg pe banda mea de drum, să-i privesc admirativ în lateral pe cei ce mă depăşesc şi să eliberez câteodată banda I pentru a mă opri să mă alimentez pozitiv.
Am învăţat că voi mai avea multe de învăţat...

duminică, 2 octombrie 2011

Cum l-a demis Becali pe Levy?Curiosi?


Sa facem un exercitiu de imaginatie, un viral legat de reclama de la Altex.
Care reclama?Stiti voi...cu aia doi ce arunca un preot din turla bisericii!
Aha!Cine ar fi cine?Incepem!
Becali si cu Meme il urca pe Levy legat la gura in turla.
Cei doi il arunca...in teren.
Becali se enerveaza precum domnul gras din reclama si se rasteste:
-Bă, berbecule! Ti-am zis,ma, ca nu-i antrenor! Tu nimic. Levy! Levy!
Meme ramane cu capul in jos da din umeri in semn de "Asta e!"
-Pfa! rosteste Gigi cu amar privind la clasament.

miercuri, 8 septembrie 2010

Zicala zilei




Iubirea este un musafir nepoftit.
Ea intra, sta sau pleaca.

joi, 2 septembrie 2010

Din ciclul viata ii frumoasa, hai sa ne amuzam

Intr-una din fugitivele mele voiaje de 60km cu trenul, inauntrul sau, cautand un loc mai ferit de persoane in personal, m-am asezat strategic pe un fotoliu in apropierea scarilor, cu gandul de a fi gata de evadare.
Ma intorceam buzunarit de iluzii, dupa o tentativa de a-mi schimba directia carierei inspre acel altceva (inclusiv bani).In urma interviului se pare ca nu era nevoie neaparat de mine, ci neaparat de oricine era dispus sa piarda timp, bani, rabdare, nervi si orice are pret la varsta noastra.

Langa mine un muncitor, tipul omului harnic la bautura cauta sa isi dezmorteasca gura. De ce eu? Hai sa ne intrebam. Nu pentru ca as fi fost curios. Tipul venea din Bucuresti, avusese niste lucrari pentru care nu fusese platit, desi muncise zile intregi, cauta o tigara de 5minute in tren, dar romanii ospitalieri nu erau prin zona. Un controlor se uita la el si trece in graba, intrebat de tigara, intrebandu-l de bilet si vazandu-l dand din umeri. Bani personajul nostru nu avea de dat, totusi avea buletinul asupra sa cu o dunga rosie. Nasul l-a cununat fara alte pretentii materiale.
Mi-a marturisit ca buletinul l-a scapat de multe belele. S-a laudat cu fiul, mare sofer de tir si cu sotia sa de care a divortat care refacandu-si viata i-a oferit hrana, adapost, tigari pentru un timp si, bineinteles, cu vitejiile tineretii, bataile intre clanuri.
Nu regreta nimic din ce a facut, doar ca nu are tigari si ceva alcool sa isi dreaga tevile.
Singurul vecin de langa noi coboara scarile grabit si nu se mai intoarce. Efectul Vax (albina pentru cunoscatori)!
Am respectat regula de aur: nu am contrazis nebunul si am dat aprobator din cap din cand in cand cu gandul la ale mele. Si am descoperit ca nebunii iti poarta noroc, am ajuns mai devreme cu 10minute in Ploiesti, o premiera pentru CFR! Respectele mele, domnule si sa-ti cumperi un pachet de tigari ca tii banii la vedere!

Dualite sau piese de puzzle




Ne deosebim printre asemanari,
dar oare ne completam?

duminică, 22 august 2010

Zicala zilei


Suntem ucigasi de vise. Confruntandu-le cu realitatea, le implinim sau esuam si apoi schimbam visul.

miercuri, 19 mai 2010

Zicala Zilei


Minciuna este pretextul adevarului pentru a iesi in fata.

vineri, 14 mai 2010

Culinara





Prepar
din praf stelar
o ciocolata acra.
Ma-mbat cu sange cald
de idolatrie sacra.
Separ semintele de samburi,
framant aluatul meu de ganduri
si pun intregul continut
la foc urias cu scrum marunt.
Ornez cu frunze de pelin,
adaug dupa placere
o lingurita de venin
si pe deasupra multa miere.